Muzeul Emil Kindlein
Muzeul Emil Kindlein este primul muzeu particular din vestul țării, deschis la Timișoara. Bazele muzeului au fost puse de muzicianul Emil Kindlein, proprietarul unei bogate colecții de ceasuri, orologii, fotografii și obiecte de familie, ce au aparținut bunicului său, Petru Kindlein.
Muzeul reconstituie prăvălia și atelierul lui Petru Kindlein. Sunt prezentate: mobilierul prăvăliei, bancul de lucru, unelte specifice, firme și reclame de epocă, documente, fotografii, tipărituri și obiecte. Expoziția cuprinde o colecție de peste o mie de ceasuri de buzunar, de mână, de perete, deșteptătoare și alte orologii speciale.