Poză de la Turbojet, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=51367195
Comenduirea Garnizoanei (Generalatul Nou), cea mai veche clădire din Timișoara, datată în anul 1727, este situată în Piața Libertății, cartierul Cetate. În secolul XVIII, clădirea era locuința generalilor guvernatori militari ai Timișoarei. Între 1849 - 1860 a fost sediul administrativ al provinciei Voivodina Sârbească Banatul Timișean. Cei doi stejari care se află în fața clădirii au fost plantați în anul 1923 de regele Ferdinand și regina Maria.
Astăzi clădirea găzduiește Muzeul Militar din Timișoara, organizat în șase săli, al cărui patrimoniu (format din hărți, documente de epocă, machete ale unor monumente istorice, fotografii, armament și ținute militare) reflectă diferite perioade din istoria României.
Comenduirea Garnizoanei (1727) face parte din Situl urban Cartierul Cetatea Timișoara care figurează pe lista monumentelor istorice din județul Timiș.