Biserica romano-catolică din Orşova

Orșova, Județul Mehedinți vezi harta
Biserica romano-catolică din Orşova
Poză de la Genudoc, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=21169736
Biserica romano-catolică din Orșova se află lângă drumul național Orșova - Eșelnița. A fost construită între anii 1972 - 1976, fiind prima biserică catolică ridicată în timpul regimului comunist, dar și unică în Europa la acea vreme datorită arhitecturii diferite de alte biserici catolice. Edificiul a fost proiectat sub forma unui cort, iar acoperișul privit de sus are forma unei cruci.

În biserică Calea Crucii, pictată de pictorul Gabriel Popa în manieră modernă, este cu adevărat deosebită. Pictorul a transpus în imagini pe lângă personajele tradiționale și alte personaje. Astfel, se regăsesc în imaginile pictate Vladimir Lenin, Nadia Comăneci, John Lennon, Florin Piersic și Ana Szeles.

Orga și statuile bisericii sunt originale din vechea biserică, aflată astăzi sub apele Dunării. La ieșire se află placa referitoare la povestea Coroanei maghiare, ascunsă la Orșova în perioada 1849 - 1853. În lăcașul de cult predica se ține în română, germană, cehă și maghiară.

Biserica romano-catolică Neprihănita Zămislire din Orșova (sec. XX) figurează pe lista monumentelor istorice din județul Mehedinți.