Poză de la Adrian Neata, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=71255187
Biserica Nașterea Sf. Ioan Botezătorul din Focșani a făcut parte din ansamblul fostei Mănăstiri cu hramul Nașterea Sf. Ioan Botezătorul, ctitorită de domnitorul Țării Românești Grigore Ghica în anul 1661, chiar lângă hotarul ce despărțea până la Unirea din 1859 cele două țări.
Mănăstirea a fost una dintre cele mai înstărite din zonă, având numeroase proprietăți. În anul 1854 mănăstirea a ars, dar biserica a supraviețuit. Așezământul a fost martor, la 21 septembrie 1845, al cununiei religioase a domnitorului Gheorghe Bibescu cu Marițica Văcărescu-Ghica, fiica poetului Nicolae Văcărescu, naș fiind domnitorul Moldovei Mihail Sturdza.
Biserica Nașterea Sf. Ioan Botezătorul din Focșani (1660 - 1664) figurează pe lista monumentelor istorice din județul Vrancea.