Biserica fortificată din Feldioara

Feldioara, Județul Brașov vezi harta
Biserica fortificată din Feldioara
Biserica fortificată din Feldioara
Biserica fortificată din Feldioara a fost construită de coloniștii sași imediat după plecarea cavalerilor teutoni din cetatea de pe deal, în secolul XIII. Prima biserică construită de sași aici a fost distrusă de tătari în 1241. Odată cu venirea unui nou val de coloniști, sătenii construiesc o a doua biserică în jurul anului 1280. Construcția a fost refăcută și modificată, purtând amprenta epocilor în care s-au efectuat lucrările, astfel că stilul gotic târziu se îmbină cu elemente al stilului romanic inițial. Se pot vedea și elemente decorative cisterciene, ordin de care a aparținut biserica după anul 1240. În biserică se păstrează o orgă adusă în anul 1908, an în care s-a montat și orologiul din turn.

Ansamblul bisericii evanghelice din Feldioara (sec. XIII - XIX), format din biserica evanghelică (sec. XIII, sec. XV, sec. XVIII) și zidul de incintă (sec. XIX), figurează pe lista monumentelor istorice din județul Brașov.